You Are Here: Home » Articole limba romana » Succesiunea şi neutralitatea statelor

Succesiunea şi neutralitatea statelor



Succesiunea şi neutralitatea statelor

În dreptul internaţional succesiunea reprezintă substituirea unui stat de către altul în limitele unui teritoriu determinat şi cu privire la populaţia respectivă. În calitate de obiecte ale succesiunii statelor pot fi: tratatele internaţionale, bunurile de stat, datoriile de stat, arhivele, frontierele, calitatea de membru în organizaţii internaţionale. Problema succesiunii statelor apare în următoarele cazuri:

1. Crearea unui stat independent ca rezultat al decolonizării. Potrivit Convenţiei de la Viena din 1978 un nou stat independent nu este obligat să menţină un tratat sau să devină parte la acesta numai pentru simplu fapt că la data succesiunii statelor tratatul era în vigoare în privinţa teritoriului la care se referă acea succesiune.

Astfel în ceia ce priveşte tratatele bilaterale statul succesor nu este ţinut să devină parte la tratatele încheiate de statul predecesor pe care le poate denunţa. În privinţa tratatelor multilaterale noul stat independent urmează printr-o notificare să-şi stabilească calitatea de parte la un tratat multilateral care la data succesiuni statelor era în vigoare pentru teritoriul în cauză, cu excepţia cazurilor în care rezultă din tratat sau se stabileşte că aplicarea tratatului de statul nou ar fi incompatibilă cu obiectul şi scopul tratatul. Bunurile de stat mobile şi imobile ale statului predecesor trec în proprietatea statului succesor. Noul stat independent nu moşteneşte datoria de stat a statului predecesor doar dacă nu intervine un acord între cele două state care să prevadă astfel. ex. statele de pe continentul african.

2. Succesiunea în caz de dezmembrare sau de separare a unea sau mai multor părţi din teritoriul unui stat. Atunci când o parte sau mai multe părţi din teritoriul unui stat se separă pentru a forma unul sau mai multe state şi independent de faptul dacă statul predecesor continuă să existe sau nu, orice tratat în vigoare la data succesiunii statelor privitor la ansamblu teritoriului statului predecesor rămâne în vigoare în privinţa fiecărui stat succesor astfel format. În privinţa bunurilor de stat Convenţia de la Viena din 1983 face distincţie între bunurile mobile şi imobile. În timp ce bunurile imobile situate pe teritoriul ce face obiect al succesiunii trec în întregime la statul succesor, cele mobile doar în proporţii echitabile cu luarea în consideraţie anume a contribuţiei teritoriului dat la crearea lor. Ex. Iugoslavia, URSS.

3. Succesiunea în caz de unificare a statelor. Aceasta are loc atunci când două sau mai multe state se unesc pentru a forma un singur stat – statul succesor. În ceia ce priveşte tratatele statelor predecesoare încheiate cu statele terţe, ele continuă să rămână în vigoare pentru statul succesor cu excepţia cazurilor când din tratat rezultă sau este stabilit că aplicarea acestuia ar fi incompatibilă cu obiectul sau scopul tratatului. Bunurile de stat şi arhivele statelor predecesoare trec la statul succesor, acelaşi lucru se întâmplă cu datoriile de stat. ex. Germania.

4. Succesiunea în cazul transmiterii unei părţi din teritoriul unui stat altui stat.
În acest caz se aplică principiul valabilităţii teritoriale a limitelor tratatelor internaţionale. Conform acestuia tratatele internaţionale ale statului predecesor îşi încetează efectele asupra teritoriului transferat, iar tratatele internaţionale ale statului sub a cărui suveranitate a trecut teritoriul în cauză încep să-şi producă efectele sale cu excepţia cazurilor când aplicarea tratatelor arătate în privinţa teritoriului transmis ar fi incompatibilă cu obiectul şi scopul tratatului.

Totodată tratatele încheiate cu statele terţe referitor la frontierile teritoriului transferat îşi păstrează valabilitatea. Fac excepţie de la această regulă tratatele localizate adică acelea care se referă la o anumită regiune sau localitatea dintr-un anumit stat. Celelalte obiecte ale succesiunii statelor a căror soartă urmează să fie reglementată odată cu transmiterea unei părţi din teritoriul unui stat altui stat fac obiectul acordului referitor la transmiterea acestui teritoriu. Un caz aparte îl reprezintă succesiunea statelor care sau format după dezmembrarea fostei URSS. Procesul de dezmembrarea a URSS a dus la apariţia pe teritoriul ocupat cândva de aceasta a trei categorii de state. Ca atare numai una poate fi considerată ca relevând succesiunea clasică. Federaţia Rusă este unica succesoare clasică a URSS ea preluând toate angajamentele internaţionale contractante de către URSS, datoriile externe şi activele situate în afara uniunii. Printre statele succesoare o poziţie de osebită o ocupă Ucraina şi Belorusia care până la dezmembrarea URSS posedau o personalitate juridică internaţională restrânsă care sa lărgit odată cu dezmembrarea URSS.
Celelalte state care s-au format după dezmembrarea URSS participă la tratatele internaţionale în mod variat.

Neutralitatea reprezintă o formă de manifestare a voinţei unor state de a sta temporar sau permanent în afara desfăşurării războaielor dintre alte state. Putem distinge mai multe forme de neutralitate:

1. Neutralitatea imparţială a fost reglementată de Declaraţia de la Paris din 1856 apoi de Convenţiile de la Haga din 1899 şi 1907. Conform acestor documente statul neutru în timp de război se obligă să adopte o poziţie egală faţă de beligeranţi ne favorizând pe nici unul dintre ei. Statul neutru este supus următoarelor cerinţe:

  • Abţinerea care îl obligă să nu participe la ostilităţi;
  • Prevenirea adică împiedicarea desfăşurării oricăror operaţiuni militare pe teritoriul său;
  • Imparţialitatea adică tratarea în mod egal a părţilor în conflict;

2. Neutralitatea diferenţiată reprezintă ne participarea unui stat la un conflict armat cât şi atitudinea diferită adoptată faţă de victimă şi agresor într-un război de agresiune. Atitudinea dată se manifestă prin acordarea de asistenţă unuia sau unora dintre beligeranţi care au statut de victimă a unei agresiuni militare dar fără participarea la operaţiunile militare.

3. Neutralitatea eventuală reprezintă atitudinea de neutralitate a unuia sau mai multor state faţă de un anumit război. Ex. atitudinea Japoniei şi a Turciei faţă de conflictul dintre Israel şi statele arabe din 1967.

4. Neutralitatea permanentă-statut internaţional special al unui stat caracterizată prin:
a.Ne participarea la alianţe militare, politice care au drept scop pregătirea războiului;
b.Ne admiterea folosirii propriului teritoriu pentru pregătiri militare, inclusiv amplasarea de baze militare străine, depozite;
c.Interdicţia de a deţine, produce şi experimenta arme nucleare;
d.Provocarea unei politici de colaborare activă cu toate statele;

Printre statele cu statut de neutralitate permanentă se numără şi Republica Moldova care conform art. 11 al Constituţiei şi-a proclamat neutralitatea sa permanentă. În acelaşi articol este menţionat că Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe 28 militar ale altor state pe teritoriul său, dar aceste prevederi ale Constituţiei nu sunt respectate de statele terţe.

Sursa: Drept international public, Note de Curs. Todos Victor. Universitatea de stat Bogdan Petriceicu Hasdeu. Cahul 2010. 110 p.



Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

Copyright © 2013-2018 Begu Valentin. Toate drepturile sunt rezervate.

Scroll to top