You Are Here: Home » Articole limba romana » Subiectii dreptului internaţional public

Subiectii dreptului internaţional public



Subiectii dreptului internaţional public

Subiectul de drept internaţional public este o entitate care participă la raporturile juridice reglementate nemijlocit de D.I.P. Trăsăturile esenţiale a subiectului D.I.P. o constituie capacitatea lor de a fi titulare de drepturi şi obligaţii cu caracter internaţional. Subiectele originare tipice fundamentale care au capacitate deplină a D.I.P. sunt statele. Pe lângă state ca subiecte primare a D.I.P. figurează organizaţiile internaţionale, care sunt create de stat, naţiunile care luptă pentru eliberare naţională şi Vaticanul.

Dintre subiectele de D.I.P. statul îşi asumă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter internaţional. Calitatea de subiect al D.I.P. a statului este rezultatul firesc al suveranităţii sale şi nu depinde de recunoaşterea lui de alte state. Suveranitatea aparţine statelor indiferent de puterea, mărimea ori gradul lor de dezvoltare. Potrivit doctrinei D.I.P. statul ca persoană internaţională trebuie să îndeplinească condiţiile:

1.O populaţie permanentă care reprezintă totalitatea indivizilor ce locuiesc pe teritoriul unui sau altui stat la un moment dat în limitele acestuia potrivit reglementărilor de drept intern ale statului. Deşi numărul populaţiei variază de la un stat la altul aceasta nu are nici o importanţă pentru calitatea statelor de subiecte ale D.I.P.

2.Teritoriul determinat ce constituie baza materială, indispensabilă a existenţei statului. Teritoriul unui stat cuprinde: spaţiul terestru, spaţiul acvatic, spaţiul aerian. Dimensiunea teritoriului unui stat precum şi structura sa nu sunt relevate pentru existenţa acestuia.

3.Puterea publică ce se concretizează prin existenţa unui guvern care asigură conducerea treburilor interne şi externe autoritatea efectivă asupra populaţiei şi teritoriului.

4.Capacitatea de a intra în relaţii cu alte state. Statul fiind unicul subiect de D.I.P. dotat suveranitate posedă capacitatea de a acţiona în conformitate cu normele stabilite de acesta.

Unele din capacităţile statului le putem enumera:
a.De a produce acte juridice internaţionale;
b.De a reclama repararea daunelor suferite în urma comiterii unei fapte internaţionale ilicite de către un stat terţ;
c.De a deveni membru şi de a participa în mod plenar la viaţa organizaţiilor internaţionale;
d.De a avea acces la procedurile contencioase internaţionale;
e.De a stabili relaţii diplomatice şi consulare cu alte state.

În relaţiile cu alte state după structura lor statele pot fi: state permanente neutre, federaţii, confederaţii. Potrivit D.I. contemporan neutralitatea are următoarele caracteristici:
1.Caracterul permanent. Statul care adoptă un astfel de statut îi este interzis să participe la orice conflict armat sau să devină teatrul unor ostilităţi militare.
2.Neutralitatea se aplică entităţilor statale şi nu unor teritorii.
3.Neutralitatea constituie un statut juridic şi nu o simplă stare de fapt.

Statul permanent neutru are o serie de drepturi şi obligaţii.

Drepturile acestora sunt:
a)Dreptul la suveranitate şi integritate teritorială.
b)Dreptul de a deveni parte la tratate.
c)Dreptul la autoapărare.

Obligaţiile statelor sunt:
a)De a nu participa la nici un conflict armat.
b)De a-şi păstra starea de neutralitate în timp de război.
c)De a nu participa la alianţe militare.
d)De a nu admite folosirea teritoriului său pentru instalarea
de baze militare străine.
e)De a nu deţine, produce şi experimenta arme nucleare.
f)De a promova relaţii de pace prietenie şi cooperare.

Federaţia este un stat compus din mai mulţi membri ai federaţiei care dispun de anumite atribuţii pe plan local dar nu beneficiază de dreptul constituţional de a exercita atribuţii în domeniul relaţiilor externe şi nu sunt subiecte de D.I.P. Doar federaţia este singurul subiect de D.I.P.

Practica constituţională contemporană cunoaşte exemple de federaţii ale căror subiecte au dreptul de a încheia cu consimţământul guvernului federal acorduri internaţionale.(URSS a permis Ucrainei să participe în relaţiile externe)

O altă formă de stat este confederaţia. Confederaţia este o asociere a două sau mai multor state participante fiecare păstrându-şi independenţa şi calitatea de subiect de D.I.P. Practica internaţională a arătat că confederaţia este formă premergătoare creării federaţiilor. Ex. Confederaţia SUA din 1781 care peste 7 ani se transformă în stat federal. Spre deosebire de statul federal confederaţia este alcătuită din două sau mai multe state suverane, ele participând de sine stătător sau împreună la viaţa internaţională. În prezent confederaţii nu mai există.

Sursa: Drept international public, Note de Curs. Todos Victor. Universitatea de stat Bogdan Petriceicu Hasdeu. Cahul 2010. 110 p.



Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

Copyright © 2013-2018 Begu Valentin. Toate drepturile sunt rezervate.

Scroll to top