You Are Here: Home » Articole limba romana » Riscul întemeiat conform legislatiei penale

Riscul întemeiat conform legislatiei penale



Riscul întemeiat conform legislatiei penale

Potrivit alin. (1) al art. 40 din CP al RM, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală care a cauzat daune intereselor ocrotite de lege în cazul riscului întemeiat pentru realizarea scopurilor socialmente utile.

Riscul se consideră întemeiat dacă scopul socialmente util urmărit nu a putut fi realizat fără un anumit risc și dacă persoana care l-a admis a luat măsurile necesare pentru a preveni cauzarea de daune intereselor ocrotite de lege. Riscul nu poate fi considerat întemeiat dacă era cu bună-știinţă îmbinat cu pericolul pentru viaţa persoanei sau cu pericolul provocării unui dezastru ecologic ori social.

Pentru atingerea unor anumite scopuri social-utile, perfecţionarea rezultatelor de producţie, în știinţă, în multiplele domenii ale activităţii umane, uneori este necesară efectuarea unor anumite experimente însoţite de încălcarea regulilor securităţii, care, evident, implică un risc oarecare. Acţiunile însoţite de un anumit risc în care nu există siguranţa că nu va fi cauzată o anumită daună sunt capabile să asigure atingerea scopului urmărit, dar pot avea drept rezultat săvârșirea unor fapte care vor atenta la interesele personale sau publice ocrotite de legea penală.

Pentru ca riscul să fie o cauză care ar exclude caracterul penal al faptei, el trebuie să fie întemeiat, adică să corespundă (întrunească) anumite caracteristici, care sunt:

1) existenţa unui scop social-util;
2) întreprinderea unor acţiuni forţate;
3) realizarea acţiunilor cu scopul de a preîntâmpina apariţia daunei.

1) Existenţa unui scop social-util presupune faptul că persoana acţionează în condiţiile unui risc nu pur și simplu pentru atingerea unui scop oarecare (de ex., îmbogăţirea proprie), ci pentru ca riscul dat să aducă un beneficiu, un folos întregii societăţi (de ex., obţinerea unui medicament contra unei maladii răspândite).

2) Întreprinderea unor acţiuni forţate. Pentru atingerea scopului social-util urmărit riscul a fost o faptă forţată, întrucât în alt mod nu s-a putut acţiona. Persoana în cauză trebuie să-și dea seama că atingerea scopului urmărit este imposibilă în alt mod. Dacă persoana își dă seama că poate ajunge la ceea ce dorește și prin alte mijloace care nu țin de riscul întemeiat, atunci, în cazul în care sunt provocate anumite daune, persoana în cauză urmează să răspundă penal.

3) Realizarea acţiunilor cu scopul de a preîntâmpina apariţia daunei constă în faptul că persoana în cauză este obligată, în primul rând, să întreprindă măsuri, iar în al doilea rând, acestea trebuie să fie suficiente. De pildă, începând lucrările la un experiment știinţific, persoana este obligată să execute și să respecte toate regulile privind tehnica securităţii, diferite instrucţiuni ce ţin de domeniul dat, să obţină permisiunea respectivă, precum și să atenţioneze asupra eventualelor posibilităţi de apariţie a unor daune în cazul insuccesului experimentului.

În legea penală sunt enumerate nemijlocit condiţiile în care riscul este declarat neîntemeiat:

1) dacă era cu bună-știinţă îmbinat cu pericolul pentru viaţa persoanei;
2) dacă exista pericolul provocării unui dezastru ecologic;
3) dacă exista pericolul provocării unui dezastru social.

1. Faptul că riscul era cu bună-știinţă îmbinat cu pericolul pentru viaţa persoanei presupune conștientizarea pericolului apariţiei urmărilor prejudiciabile de către persoana care realizează experimentul și înlăturarea acestora printr-o încredere exagerată.

2. Legea nu prevede conţinutul și parametrii unui dezastru ecologic, dar probabil că prin acesta trebuie să înţelegem cauzarea de daune naturii pe un teritoriu mare, atunci când această daună ameninţă existenţa biologică a omului pe un anumit teritoriu (de ex., catastrofa de la Cernobâl).

3. Prin pericolul provocării unui dezastru social trebuie să înţelegem astfel de urmări, care se referă la multiple persoane, creându-le anumite incomodităţi (de pildă, deconectarea de la agentul termic pe timp de iarnă ca rezultat al defectării centralei termoelectrice sau când, în timpul efectuării unor lucrări știinţifice, s-a produs o explozie în urma căreia au fost avariate sau distruse mai multe apartamente de locuit, locatarii rămânând fără locuinţe).

Riscul întemeiat trebuie delimitat de starea de extremă necesitate. În cazul celui dintâi, nu există forţa a treia ca izvor de apariţie a pericolului social, ca în cazul stării de extremă necesitate. Mai mult ca atât, dreptul la aplicarea riscului întemeiat îl au numai anumite persoane, în virtutea obligaţiilor de serviciu pe care le au, pe când la starea de extremă necesitate poate apela oricine.

O stare de extremă necesitate ar exista în cazul în care, de pildă, pilotul unei aeronave, pentru a salva viaţa pasagerilor, dar riscând cu vieţile acestora, a fost nevoit să aterizeze fără punerea în aplicare a șasiului care era defectat, acesta fiind unicul mijloc de salvare a persoanelor aflate în avion.

Dacă însă un avion ar fi aterizat astfel în timpul efectuării unui experiment, în scopul verificării capacităţilor tehnice ale aeronavei, atunci, desigur, nu putem vorbi nici despre o stare de extremă necesitate și nici despre un risc întemeiat în calitate de cauze care înlătură caracterul penal al faptei.

Sursa: Drept penal. Partea generală: [man.] / Stela Botnaru, Alina Șavga, Mariana Grama,… – Ch.: Cartier, 2005 (Combinatul Poligr.). – 624 p. – (Col. Cartier juridic / coord. Viorel Frunză).



Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

Copyright © 2013-2019 Begu Valentin. Toate drepturile sunt rezervate.

Scroll to top