You Are Here: Home » Consultatii Juridice » Drept Public » Drept Penal » Raport la criminologie – victima ca factor criminogen

Raport la criminologie – victima ca factor criminogen



Raport la criminologie – victima ca factor criminogen

Studiul victimei în criminologie ca factor criminogen reprezintă un mare interes pentru criminologii zilelor noastre. Doar studiind toate relatiile ce decurg din raporturile victima – infractor, putem preveni săvîrşirea noilor infracţiuni.

In criminology the victim as a criminogenic factor, today is a big concern to criminologists. Studying all phenomena that results of offender-victim relationship, we can prevent the offenses.

Cuvinte cheie: victimă, factor, infractor, infracţiuni, relaţie.

Keywords: victim, criminology, factor, offender, offenses, relationship.

1. Aspecte generale şi speciale privind victima

Ce ţine de victimă, Dicţionarul Oxford explică termenul de victimă prin:

a)    „fiinţa vie sacrificată unei zeităţi ori o performanţă de sacrificare în cadrul unui rit religios”;

b)   „o persoană sau un obiect lezat sau distrus ca urmare a satisfacerii unei pasiuni”;

c)    „o persoană care suferă din pricina unui eveniment, circumstanţe, boli, accident.[1]

Primul eseu de victimologie ştiinţifică a fost publicat în 1948 de către Hans von Hentig sub titlul de „Criminalul şi victima sa”, unde se arată că, studiind provenienţa situaţiei infracţionale, poate fi identificată victima ca unul dintre factorii determinanţi ai săvîrşirii infracţiunii.

Aşadar, criminologia studiază vinovăţia victimei, ca una din verigile sistemului cauzal al infracţiunii, care se manifestă atît prin comportamentul ei provocator – circumstanţă ce influenţează asupra vinovaţiei şi răspunderii subiectului infracţiunii, cît şi prin comportamentul uşuratic, neatent, riscant sau neprevăzător al persoanei vătămate.[2] Există şi infracţiuni fără victime. De exemplu, consumul de substanţe narcotice sau psihotrope presupune o autovictimizare, care e prevăzut de CP.[3]

Cercetările au aratat că anumite persoane sunt supuse unui mai mare risc de a deveni victime decît altele. Printre conceptele victimologice găsim şi:

1)                  victimitatea;

2)                  victimizarea.

Victimitatea reprezintă ansamblul însuşirilor, trăsăturilor, capacităţilor care predispun persoana de a deveni victimă. Gradul de predispoziţie a persoanei de a deveni victimă se numeşte vulnerabilitate victimală.[4] Aceasta poate fi influenţată de factori personali (vîrsta, sexul, deficienţe psihice, experienţa şcolară sau de viaţă redusă, imigranţii noi etc.) şi situaţionali (anumite situaţii care îi fac pe indivizi în mai mare măsură susceptibili de a deveni victime; de exemplu, turişti într-o ţară străină, vizitatorii cluburilor de noapte etc).[5] Victimizarea este procesul de transformare a persoanei în victimă.

În sfîrşit, o ultimă menţiune pe care am aduce-o în finalul acestui subiect este unitatea (sau deosebirea) dintre victimă şi partea vătămată. Conform art. 58 CPP al RM „se consideră victimă orice persoană fizică sau juridică căreia, prin infracţiune, i-au fost aduse daune morale, fizice sau materiale”. În acelaşi sens, art. 59 CPP al RM arată că „parte vătămată este considerată persoana fizică căreia i s-a cauzat prin infracţiune un prejudiciu moral, fizic sau material, recunoscută în această calitate, conform legii, cu acordul victimei”.[6] Noţiunea de victimă este însă cu mult mai vastă decît cea de parte vătămată, fiindcă ultima îmbracă această haină doar în sensul juridico-penal şi procesul-penal, datorită recunoaşterii ca parte vătămată prin ordonanţa organului de urmărire penală.[7]

Fapta infracţională săvîrşită în cadrul fenomenului criminalităţii cunoaşte în realitate un veritabil cuplu psihologic. Victimele adesea colaborează cu criminalii lor. Această colaborare poate fi:

–                      conştientă;

–                      inconştientă;

–                      subconştientă.[8]

Rolul victimei în mecanismul actului infracţional poate fi extrem de divers şi din acest punct de vedere, comportamentul victimei poate fi:

–                      pozitiv, adică victima opune rezistenţă activă agresorului;

–                      neutru – nu contribuie nici la comiterea infracţiunii şi nici la contracararea ei;

–                      negativ – unde victima însăşi încalcă într-un oarecare mod normele morale sau juridice.

Studiile statistice efectuate au relevat comportamentul negativ al victimelor în:

–                      70% din cazurile de omucidere,

–                      61,8% la cele de leziuni corporale grave,

–                      74% la escrocherii.

Raportul respectiv la criminologie contine 6 pagini si poate fi vizualizat si descarcat gratuit mai jos!

referat



Nota Bene: Materialul de mai sus este un raport scris de catre Begu Valentin, prezentat, posibil cu unele modificari in cadrul conferintei stiintifice Inter-Universitare de pe linga Cercul „Persifonia” – „Criminalitatea in RM: probleme actuale si cai de solutionare”, ULIM, cu raportul: „Victima ca factor criminogen” (12.12.2012), fiind publicat in Materialele lucrării Conferinţei Internaţionale la Criminologie cu tema: ”Criminalitatea în Republica Moldova: probleme actuale şi căi de soluţionare”, cu raportul „Victima ca factor criminogen”, redactor – şef Oxana Rotari, Chişinău, ULIM, 2013 (Tipografia „Bons Offices”).

Raportul dat la criminologie este aparat de dreptul de autor si conexe. Copierea, descarcarea si folosirea in orice fel a informatiei date se permite doar cu indicarea sursei.

Bafta!



Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

Copyright © 2013-2019 Begu Valentin. Toate drepturile sunt rezervate.

Scroll to top