You Are Here: Home » Articole limba romana » Evoluţia istorică a dreptului internaţional public

Evoluţia istorică a dreptului internaţional public



Evoluţia istorică a dreptului internaţional public

În literatura de specialitate a dreptului internaţional există păreri contraversate privind istoria apariţiei acestui drept. Unii autori consideră că dreptul internaţional a apărut după formarea statelor, totuşi considerăm că unele elemente ale dreptului internaţional au apărut cu mult înaitea apariţiei statelor. Acesta a apărut şi s-a dezvoltat din nevoia formării unui cadru ordonat pentru relaţiile internaţionale. Desigur că rolul primordial în evoluţia istorică a relaţiilor internaţionale îi revine statelor.

În prezent relaţiile internaţionale se desfăşoară în toate domeniile: economic, social, cultural, militar, ecologic, politic şi juridic. Principiile şi normele dreptului internaţional au apărut şi s-au dezvoltat într-un proces istoric îndelungat ca urmare a formării şi dezvoltării statelor şi a relaţiilor dintre ele. Conţinutul şi structura sa au evoluat datorită primelor relaţii internaţionale ce au apărut în orientul antic(Egipt, China, India).

Astfel în sec. VI î.e.n. statele Chinei antice încheiau tratate referitoare la renunţarea de la război şi rezolvarea diferendelor internaţionale dintre ele cu ajutorul unui arbitru. În India în sec. V î.e.n. apar legile lui Manuu care consemnează existenţa unor misiuni diplomatice, iar tratatele erau considerate sacre încheindu-se cu pronunţarea unui jurământ religios. În acea perioadă erau cunoscute anumite reguli de purtare a războiului şi se interzicea omorârea prizonierilor.

Un rol important în dezvoltarea dreptului internaţional la jucat şi corespondenţa diplomatică a Egiptului cu alte state cuprinsă în cele 360 de tăbliţe de lut ars de la Tell-Amarna.

Tot în această perioadă o serie de reglementări privind dreptul internaţional apar în Grecia şi Roma Antică care prevedeau reguli referitoare la negocieri, la soli, la tratate de pace. Romanii nu încheiau tratate de pace ci armistiţii intervenite pe perioade scurte sau recurgeau la distrugerea inamicului potrivit unor reguli dure. Tratatele la romani şi la greci trebuiau respectate cu bună credinţă. Persoana solilor era inviolabilă, iar străinilor li se acordă protecţie. În această perioadă se formează „ius gentium” care reglementa atât problemele de drept internaţional cât şi mai ales de drept privat între cetăţenii romani şi străini.

În Epoca Medievală dezvoltarea dreptului internaţional este influenţată de condiţiile şi cerinţele specifice raporturilor dintre statele feudale în diferite etape de dezvoltare a acestora. La începutul acestei epoci dreptul internaţional cunoaşte o stagnare datorită fărâmiţării statelor ca: imperiul bizantin, statele germane, statele româneşti. În aceste condiţii sub influenţa ordinelor cavalereşti religioase, apar o serie de noi reguli de purtare a războiului. Biserica catolică impune aşa numitele „armistiţii ale lui Dumnezeu” adică interzicerea războiului în anumite zile.

Tot în această perioadă se dezvoltă practica încheierii tratatelor, instituţia ambasadorilor. Un moment important în dezvoltarea dreptului internaţional îl reprezintă Tratatul de pace de la Westphalia din 1648 care pune capăt războiului de 30 de ani. S-a afirmat că acest moment ar fi punctul de plecare al dreptului internaţional european sau modern. În Ţările Române (Transilvania, Ţara Românească şi Moldova) sunt de menţionat reprezentanţele diplomatice permanente pe lângă Poarta Otomană. Tot în această perioadă are loc formarea şi dezvoltarea ştiinţei dreptului internaţional ca ştiinţă juridică de sine stătătoare. Apare Şcoala de la Salamanca cu Francisco de Vitoria şi apoi cu Francisco Suares.

În Epoca Modernă este marcată de Revoluţia franceză (1789)care afirmă inalienabilitatea suveranităţii naţiunii, dreptul fiecărei naţiuni de a se organiza şi de a-şi schimba forma de guvernare. Declaraţia de independenţă a S.U.A.(1776) care pentru prima dată a afirmat dreptul popoarelor de a-şi hotărî singure soarta. Apoi a urmat Congresul de la Viena(1815), Congresul de la Paris (1856) care a codificat pentru prima dată dreptul mării, Convenţiile de la Haga (1899)(1907) privind mijloacele paşnice de soluţionare a diferendelor. În această perioadă se creează primele organizaţii internaţionale ca: Uniunea Poştală Generală (1874), Uniunea pentru protecţia proprietăţii literale şi artistice (1884).

Epoca Contemporană se caracterizează prin dezvoltarea comerţului internaţional şi a comunicaţiilor pe mare şi totodată au reclamat asigurarea căilor de comunicaţie mondială prin care s-au încheiat convenţii potrivit cărora canalul Suiez şi Panama au fost neutralizate paralel cu dezvoltarea dreptului internaţional. La începutul sec. XX se încheie o serie de tratate de pace şi apar noi state independente. Se formează Liga Naţiunilor ca organizaţie internaţională cu caracter general care asigură pacea şi respectarea dreptului internaţional. După cel de al doilea război mondial se formează O.N.U. şi în actul său de bază sunt menţionate pe larg regulile de drept internaţional.

Sursa: Drept international public, Note de Curs. Todos Victor. Universitatea de stat Bogdan Petriceicu Hasdeu. Cahul 2010. 110 p.



Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

Copyright © 2013-2018 Begu Valentin. Toate drepturile sunt rezervate.

Scroll to top