You Are Here: Home » Articole limba romana » Comentariul art. 13 din Constitutie – limba de stat si functionarea celorlalte limbi

Comentariul art. 13 din Constitutie – limba de stat si functionarea celorlalte limbi



Comentariul art. 13 din Constitutie – limba de stat si functionarea celorlalte limbi

LIMBA DE STAT, FUNCŢIONAREA CELORLALTE LIMBI
(1) Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine.
(2) Statul recunoaște și protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la
funcţionarea limbii ruse și a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării.
(3) Statul facilitează studierea limbilor de circulaţie internaţională.
(4) Modul de funcţionare a limbilor pe teritoriul Republicii Moldova se stabilește prin lege organică.
Comentariu
Titlul articolului „Limba de stat, funcţionarea celorlalte limbi“ scoate în evidenţă o problemă esenţială a constituirii și consolidării statului Republica Moldova. Consfinţirea prin Constituţia Republicii Moldova a statutului limbii naţionale ca limbă de stat are menirea de a contribui la realizarea suveranităţii depline a statului nostru și crearea garanţiilor necesare pentru folosirea ei plenară în toate sferele vieţii politice, economice, sociale și culturale.
Atribuind limbii naţionale statutul de limbă de stat (corect ar fi limba oficială a statului), Republica Moldova asigură ocrotirea drepturilor și libertăţilor constituţionale ale cetăţenilor de orice naţionalitate, care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent de limba pe care o vorbesc, în condiţiile egalităţii tuturor cetăţenilor. Prin prevederea constituţională, Republica Moldova asigură condiţiile necesare pentru folosirea și dezvoltarea limbilor grupurilor etnice care locuiesc pe teritoriul statului. Prevederea constituţională are și o semnificaţie istorică deosebită pentru păstrarea limbii și revenirea la identitatea noastră naţională firească.

În această ordine de idei, sunt sugestive cuvintele umanistului italian Antonio Bonfini (născut în 1434), ajuns secretar al lui Matia Corvinul, regele Ungariei (1458-1490) și bun cunoscător al mediilor central-europene și al românilor: „Căci românii se trag din romani, ceea ce mărturisește până în timpurile de acum limba lor, care, deși se află în mijlocul unor neamuri barbare atât de felurite, nu a putut fi răpusă. /…/ Căci din legiunile și coloniile romane aduse în dacia de Traian și de ceilalţi împăraţi romani s-au tras românii. /…/ Deși năvăliri barbare de tot felul s-au revărsat asupra provinciei Dacia și asupra poporului român și asupra regiunii goţilor împreună cu Panonia, totuși s-a văzut că n-au putut fi răpuse coloniile și legiunile romane care se dezvoltaseră de curând. Înecaţi sub valul de barbari, ele totuși mai exală limba română și, ca să nu o părăsească nicidecum, se împotrivesc cu atâta îndârjire, încât îi vezi că luptă nu atât pentru păstrarea neatinsă a vieţii, cât a limbii“1. 1. Alin. (1) se referă la: a) denumirea oficială a limbii de stat a Republicii Moldova; b) grafie, adică simbolurile grafice pe baza cărora funcţionează limba de stat.
Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească. În legătură cu denumirea limbii, au avut loc o serie de discuţii, care au demonstrat diverse opinii și puncte de vedere. Majoritatea oamenilor de știinţă (Academia de Știinţe a Republicii Moldova, Universitatea Pedagogică „Ion Creangă“, o serie de savanţi lingviști etc.) au negat existenţa limbii moldovenești, demonstrând că denumirea corectă a limbii noastre este limba română. Unele forţe politice susţin că există limba moldovenească, invocând ca argument fapte din trecutul istoric, fără să poată demonstra diferenţa dintre limba moldovenească și cea română, cu atât mai mult că nu există nici un dicţionar în acest sens. În consecinţă, au fost înaintate câteva propuneri de modificare a art. 13 din Constituţie în vederea consacrării denumirii „limba română“. Însă iniţiativele respective fie că au rămas neexaminate, fie că nu au acumulat în Parlament numărul de voturi necesare pentru adoptarea unei legi constituţionale.
Problema denumirii limbii oficiale a statului nostru, transformată artificial într-o problemă politică, poate fi soluţionată ușor dacă se va ţine cont de câteva aspecte.
În lume există un număr semnificativ de state naţionale, care au la bază o naţiune (o asociaţie de oameni având aceeași limbă, aceeași origine, aceleași obiceiuri, aceleași idei și sentimente, dezvoltate printr-o lungă convieţuire), a cărei denumire o poartă, de regulă. În Europa, majoritatea absolută a statelor sunt naţionale.
Unele naţiuni stau la baza a două state. De exemplu, nimeni nu pune la îndoială faptul că există o singură naţiune coreeană, însă această naţiune este organizată în două state coreene. Un alt exemplu îl oferă China și Taiwan.
Același lucru îl putem spune și despre naţiunea română, organizată în două state românești: România și Republica Moldova. În statele coreene, nimeni nu contestă faptul că populaţia vorbește aceeași limbă. În cazul Republicii Moldova însă, culegem roadele unei ideologii perfide, diseminate pe parcursul a zeci de ani, care se bazează pe conceptul ,,existenţei a două naţiuni, a două limbi, a două istorii diferite“. Afirmaţiile așa-numiţilor patrioţi că prin renunţarea la denumirea de „limba și naţiunea moldovenească“ se renunţă la stat nu au niciun suport știinţific.
Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova nr. 3465-XI din 01.09.1989 concretizează rolul limbii de stat. Acest rol se manifestă prin următoarele:
a) limba de lucru și limba lucrărilor de secretariat în organele puterii de stat, ale administraţiei publice și organizaţiilor (asociaţiilor) obștești (neguvernamentale) este limba de stat, actele acestora se întocmesc și se adoptă în limba de stat;
– corespondenţa dintre organele puterii de stat, ale administraţiei publice, dintre organizaţiile neguvernamentale, dintre acestea și întreprinderile, instituţiile și organizaţiile situate pe teritoriul Republicii Moldova se realizează în limba de stat;

– limba în cadrul proceselor judiciare este limba de stat. Desigur, prevederile respective nu sunt imperative, în funcţie de situaţiile concrete fiind posibilă utilizarea altor limbi, acceptabile pentru părţile angajate în comunicare, esenţial însă este faptul ca actele oficiale emise de organele puterii de stat să fie întocmite obligatoriu în limba de stat;
b) folosirea limbii de stat este posibilă și salutară în orice domeniu al vieţii sociale și al relaţiilor internaţionale: politică, socială, știinţifică, culturală, economică etc.;
c) în cazul în care Republica Moldova devine parte sau încheie tratate internaţionale, textul actelor internaţionale respective urmează a fi traduse și publicate în limba de stat.
Ţinând cont de identitatea lingvistică moldo-română realmente existentă, la 31.08.1989 a fost adoptată Legea nr. 3462-XI cu privire la revenirea limbii moldovenești la grafia latină. S-a operat cu termenul „revenire“, deoarece se știe că doar la mai puţin de 8 luni de la ocupaţia sovietică, la 10 februarie 1941, a fost adoptată Legea RSS Moldovenești cu privire la trecerea scrisului moldovenesc de la alfabetul latin la alfabetul rus. La etapa respectivă, au luat amploare acţiunile drastice ale regimului sovietic totalitar, care urmărea deznaţionalizarea, ruperea oamenilor de trecutul istoric și de vechile lor tradiţii social-culturale.
O metodă de uniformizare a poporului sovietic a fost impunerea limbii ruse ca limbă oficială a URSS și ca limbă de comunicare între reprezentanţii naţionalităţilor ce populau teritoriul respectiv. Limba română a îmbrăcat o formă străină de exprimare grafică, alfabetul rusesc, nefiind adecvat, nu putea reda specificul, plenitudinea și frumuseţea limbii populaţiei băștinașe majoritare a Republicii Moldova. Astfel, aproape o jumătate de secol, limba română a fost supusă unei forme improprii de exprimare, care, în ultimă instanţă, a condus la denaturări esenţiale în conţinutul ei morfologic și expresiv. Pentru a stopa degradarea limbii, s-a decis revenirea la grafia latină, veșmântul matern și originar al limbii noastre. Avându-se în vedere că limba română este un idiom de origine și structură romanică, exprimarea ei prin alfabetul latin, care are un caracter mai adecvat, recunoscut de știinţă, pentru fonetica și grafia acestui idiom, este binevenită și contribuie considerabil la lichidarea deformărilor ce s-au produs în limbă din anumite cauze obiective sau subiective, la ridicarea nivelului de cultură lingvistică a populaţiei băștinașe din Republica Moldova, la ridicarea rolului factorilor de ordin știinţific, etico-moral, cultural, psihologico-didactic și social în dezvoltarea naţiunii.
2. Prin alin. (2) al articolului interpretat se prevede expres că „statul recunoaște și protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la funcţionarea limbii ruse și a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării“.
După cum se poate observa, Constituţia conferă expres limbii ruse un statut superior celorlalte limbi folosite pe teritoriul Republicii Moldova. Deși procentul originarilor vorbitori de limba rusă este inferior celui al cetăţenilor alolingvi (aproximativ 16%), totuși, în virtutea faptului că circa cincizeci de ani limba rusă a fost impusă ca limbă de stat, fiind învăţată și utilizată în toate sferele vieţii sociale, s-a creat o situaţie în care interzicerea bruscă a utilizării acesteia practic nu era realizabilă și putea genera adevărate cataclisme sociale.
Din considerentele expuse, Sovietul Suprem al RSS Moldovenești a adoptat la 1 septembrie 1989 Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSSM Moldovenești. Ulterior, la momentul examinării proiectului Constituţiei în vigoare, situaţia social-politică din Republica Moldova era încordată. Fiind exercitate diverse presiuni, s-a ajuns la un compromis, dacă nu pe deplin echitabil, cel puţin oportun la etapa respectivă, exprimat prin departajarea limbii ruse de celelalte limbi vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.
Constituţia prevede și alte norme, care ilustrează angajamentul statului de a respecta și realiza dreptul tuturor cetăţenilor Republicii Moldova la identitatea lor lingvistică:
– art. 4 consfinţește respectarea drepturilor și libertăţilor omului și prioritatea reglementărilor internaţionale în acest sens. Dreptul la păstrarea identităţii etnice, culturale, religioase și lingvistice este unul dintre drepturile fundamentale ale omului, de aici și necesitatea respectării și realizării lui;
– art. 10 alin. (2) stabilește că statul recunoaște și garantează dreptul tuturor cetăţenilor la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice și religioase;
– art. 16 prevede că respectarea și ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului și că toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii și autorităţilor publice, fără deosebire de naţionalitate, origine etnică, limbă etc.;
– art. 35 alin. (2) prevede că statul asigură dreptul de a alege limba de educare și instruire a persoanelor;
– art. 7 din Dispoziţii finale și tranzitorii stabilește că Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova rămâne în vigoare în măsura în care nu contravine Constituţiei și poate fi modificată în decursul a șapte ani cu votul a cel puţin 2/3 din deputaţi, atribuindu-i-se astfel statut de lege constituţională.
3. Este semnificativă prevederea constituţională a alin. (3), conform căreia ,,statul facilitează studierea limbilor de circulaţie internaţională“.
Această prevedere constituţională are menirea de a asigura integrarea Republicii Moldova în comunitatea internaţională, prin pregătirea multilaterală a cetăţenilor, punând accentul pe colaborarea internaţională. Aceasta, evident, nu se poate realiza fără un contact direct între cetăţenii Republicii Moldova și cetăţenii străini, contact care impunea cunoașterea fie a limbii române, fie a unei limbi de circulaţie internaţională.
Republica Moldova, de la fondarea și afirmarea sa în calitate de stat suveran și independent, a întreprins o serie de măsuri legate de integrarea complexă în comunitatea internaţională. Astfel, ţara noastră și-a exprimat adeziunea la o serie de organizaţii și structuri internaţionale, devenind membru cu drepturi depline al unor organisme de influenţă și importanţă majoră, cum ar fi Organizaţia Naţiunilor Unite și Consiliul Europei.
Evident, pentru a-și desfășura activitatea în astfel de structuri, statul trebuie să pregătească și să desemneze reprezentanţii săi care să participe nemijlocit la lucrări și să-i prezinte poziţia asupra problemelor abordate. Întrucât activitatea din cadrul organizaţiilor internaţionale se desfășoară în limbi de circulaţie internaţională, necesitatea studierii
acestora este de netăgăduit. Pentru o mai mare eficienţă, statul și-a asumat angajamentul de a supraveghea procesul de studiere a limbilor de circulaţie internaţională.
Astfel, în majoritatea instituţiilor de educaţie și învăţământ (preșcolare, primare, medii de specialitate, preuniversitare, superioare sau postuniversitare), studierea limbilor străine este o disciplină obligatorie, iar în multe instituţii se organizează studierea aprofundată a limbilor străine.

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale:
DCC din 06.04.1999
HCC nr. 39 din 08.07.1999, MO nr. 80-82/50 din 29.07.1999
HCC nr. 28 din 30.05.2002, MO nr. 75/19 din 13.06.2002
Sursa: Constituția Republicii Moldova: comentariu/ coord. de proiect: Klaus Sollfrank;
red.: Nina Pârțac, Lucia Țurcanu – Ch.: Arc, 2012 (Tipogr. „Europress“). – 576 p.



Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

Copyright © 2013-2018 Begu Valentin. Toate drepturile sunt rezervate.

Scroll to top