You Are Here: Home » Consultatii Juridice » Calatoria fara bilet de calatorie

Calatoria fara bilet de calatorie

Calatoria fara bilet de calatorie

Orice prestare de servicii, inclusiv cele de transport, implica in sine incheierea unui contract intre prestatorul de servicii de transport, si consumator, care este clientul care foloseste aceste servicii, fie pentru sine, pentru bunurile sale sau persoanele in favoarea carora procura aceste servicii.

Contractele in principal sunt de 3 feluri dupa modul de incheiere: incheiate verbal, incheiate in scris, si cele incheiate in scris si autentificate notarial. In cazul unui contract de transport, fie acesta rutier, naval, feroviar sau aerian, chiar daca unii autori considera ca incheierea are loc de multe ori verbal (care de altfel nu poate avea loc la comandarea online de exemplu), discutand cu vanzatorul biletelor despre oferta si acceptarea acesteia, totusi confirmarea incheierii contractului este biletul de calatorie sau un alt inscris care dovedeste in scris faptul incheierea contractului dat.

Sursa foto: http://directorytransport.com



Asadar calatoria fara bilet de calatorie reprezinta utilizarea ilicita a serviciului respectiv, fara incheierea unui contract si fara achitarea pretului pentru acesta.

In principal calatoria fara bilet sau alt inscris, este pedepsita conform art. 204 din Codul Contraventional al Republicii Moldova, care specifica urmatoarele:

Alin. (1) Călătoria fără bilet de călătorie cu transportul urban în comun, se sancționează cu amendă de la una la 3 unități convenționale.

Alin. (2) Călătoria fără bilet de călătorie cu transportul rutier de persoane prin servicii regulate, feroviar sau naval, se sancționează cu amendă de la 3 la 6 unități convenționale.

Alin. (3) Omiterea achitării costului biletului de călătorie de către însoțitor pentru copilul pe care îl însoțeşte, conform prevederilor legale, în transportul urban în comun, se sancționează cu amendă de la una la 3 unități convenționale.

Alin. (4) Refuzul de a prezenta biletul de călătorie la cererea persoanei cu drept de control, se sancționează cu amendă de la una la 3 unități convenționale.

Alin. (5) Omiterea achitării costului biletului de călătorie de către însoțitor pentru copilul pe care îl însoțeşte, conform prevederilor legale, pentru călătoria cu transportul rutier de persoane prin servicii regulate, feroviar sau naval,  se sancționează cu amendă de la 3 la 6 unități convenționale.

Alin. (6) Admiterea plecării fără bilet de călătorie de pe teritoriul autogării cu transportul rutier de persoane prin servicii regulate de către conducătorul mijlocului de transport sau de către persoana responsabilă de aprobarea ieşirii în cursă a unității de transport de pe teritoriul autogării, se sancționează cu amendă de la 12 la 18 unități convenționale.

Alin. (7) Omiterea eliberării pe traseu a biletului de călătorie în transportul urban în comun ori în transportul rutier de persoane prin servicii regulate de către conducătorul mijlocului de transport sau de către persoana responsabilă de taxarea călătoriei, se sancționează cu amendă de la 12 la 18 unități convenționale.

Alin. (8) Admiterea călătoriei fără bilet de călătorie în transportul feroviar sau naval, de către persoana responsabilă de îmbarcarea călătorilor sau persoana responsabilă de taxarea călătoriei, se sancționează cu amendă de la 12 la 18 unități convenționale.

In final tinem sa adaugam faptul ca calatoria fara bilet de calatorie implica implicit si ne-putinta de a dovedi in forma scrisa, in caz de litigiu, faptul ca a-ti incheiat un contract de transport, lucru care astfel va lipseste de posibilitatea de a beneficia de toate drepturile pe care le are un calator legal, si, chiar in caz `Doamne Fereste` de vreun accident, nu ve-ti putea cere pe deplin ca si ceilalti calatori, daune morale si materiale, implicit compensatii pentru eventualele daune, rani sau traumatisme.



Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

Copyright © 2013-2017 Begu Valentin. Toate drepturile sunt rezervate.

Scroll to top